OBIECTIVE TURISTICE
Localitatea Vama Buzăului pastrează vestigii care vorbesc despre istoria locului cu dărnicie: ruinele cetaţii Cruceburg din Tabla Buţii, ruinele unei biserici catolice, ce a servit ca loc de cult pentru slujbaşii catolici ai oficiului vamal şi clădirilor anexe din Sec. XV-XVI ale acestei instituţii. De un deosebit interes sunt cele 7 Festung-uri (întăriri), în genul taberelor militare, amplasate în trecătoare, la intrarea în localitatea Vama Buzăului dinspre graniţa cu Ţara Românească.

URLATOARELE
Ce sunt Urlatoarele? O înşiruire de cascade de apă, o perdea străvezie ce se scurge tumultuos printre stânci peste calcarele din munte, o senzatie de armonie si de relaxare, in care te scufunzi cu placere. Firele de apa de la cele 7 izvoare se aduna intr-un rausor, Urlatoarele, care, impreuna cu Delghiu, formeaza raul Buzau.

TRASEE MONTANE
- Vama Buzăului-Valea Strâmbu-Curmătura Stânei-cabana Ciucaş, marcaj cruce albastră, durata 5,30 - 6.00 ore
- Valea Dălghiului-Valea Dudului-Poiana Teslei-Şaua Tigăilor-cabana Ciucaş, marcaj cruce roşie, durata 4.00 - 4.30 ore
- Valea Dălghiului-Valea Stâni-Saua Ciucaşului-Vârful Ciucaş,marcaj bandă roşie, durata 3.30 - 4.00 ore
- Valea Strâmbu-Chiruşca cu Apă-Izvorul Hoţului-curmătura Ciucaş,marcaj: bandă galbenă, durata 3.00 - 3.30 ore

REZERVATIA NATURALA VALEA ZIMBRILOR
Intinsa pe o suprafata de 100 de hectare rezervatia ofera un habitat ideal celor 5 exemplare aduse de la rezervatii din Austria, Italia si Elvetia. Zimbrul este o raritate, fiind cel mai greu animal european de uscat şi putând trăi chiar şi 28 de ani în captivitate. Aici la Vama Buzaului zimbri s-au adaptat foarte bine si au transformat Valea Buzaului in Valea Zimbrilor

SĂRBĂTOAREA „GOSPODARUL VĂMĂŞAN”
Sarbatoarea "Gospodarul Vamasan" are drept scop promovarea potentialului zonei si revigorarea traditiilor. Serbarea sau maialul incepe cu un festival de muzica populara, unde sunt prezentate costumele si dansurile populare specifice zonei. Serbarea are loc in prima duminica dupa Sfanta Maria Mare.Cu aceasta ocazie sunt organizate prezentari de animale cu premierea celor mai frumoase exemplare, concursuri de pescuit si de taiere a bustenilor, în cadrul caruia se întrec cei mai iscusiti taietori de lemne din sat. Un alt moment atractiv al sarbatorii este cel organizat de stapânii de stâna din zona. La editia din ultimul an, s-au adunat stapânii de la noua stâne care si-au expus produsele specifice: burduf si telemea. Spectatorii au avut posibilitatea sa guste produsele naturale care sunt realizate în stâna, la fel cum erau realizate în urma cu sute de ani. Evenimentul aduna an de an toata suflarea comunei Vama Buzaului, invitati din comunele vecine dar si turisti atât din tara, cât si din strainatate. Chiar daca nu sunteti fii ai locului sa veniti aici si sa va lasati patrunsi de frumusetea peisajelor,de bunatatea si generozitatea vamasenilor.

IMPREJURIMI
Aflata in imediata apropiere a Masivului Ciucas, Vama Buzaului este paradisul drumetiilor montane indiferent de anotimp. Va puteti delecta in excursii pe vechile drumuri de ţară, cu căruţa, atv-ul sau cu sania, cu focuri de tabăra, cu preparatele tradiţionale specifice oierilor de la stane sau puteti să participaţi la obiceiurile străvechi de sărbătoare ale zonei.














